În burtica mamei copilul pare a sta foarte confortabil: e la căldură, protejat de lichidul amniotic, poate să dea din mâini și din picioare și să facă toate năzdrăvăniile care-i trec prin cap. Și totuși nu e chiar așa. Pe măsură ce vârsta sarcinii crește, copilul are din ce în ce mai puțin spațiu de manevră; de aceea, în luna a șaptea copilul se dă peste cap (în termeni obstetricali face culbuta), astfel încât partea cea mai voluminoasă a copilului – bazinul – să ajungă în partea cea mai spațioasă a uterului matern. În acest mod capul ajunge în pelvisul mamei, fiind supus câteodată unei presiuni asimetrice, care determină deformarea craniului și poziția asimetrică a gâtului.
Aceste deformări se pot observa imediat după naștere, dar de cele mai multe ori sunt foarte ușoare și nu sunt diagnosticate decât de un “ochi antrenat”. Chiar dacă deformarea este minimă, aceasta se poate accentua vizibil pe parcursul primelor luni de viață, datorită posturării nou-născutului pe spate. S-a observat o diferență mare între sugarii culcați pe spate și cei culcați pe burtă, cei din urmă având mult mai rar deformări ale capului și gâtului.
Și atunci de ce sfătuim părinții să-și postureze nou-născutul pe spate în timpul somnului? Pentru a evita o problemă foarte serioasă și anume sindromul morții subite la sugar, adică sugari care se sufocă și mor în timpul somnului dacă sunt posturați pe burtă. Legătura între moartea subită a sugarului și somnul pe burtă a fost făcută undeva la începutul anilor 1990. În 1992, Academia Americană de Pediatrie (AAP) a inițiat un program de informare numit “back to sleep”, având drept scop educarea părinților pentru culcarea sugarilor pe spate. În urma acestui program, s-a observat o scădere cu 53% a morții subite la sugar.
Bun, cum facem atunci să împăcăm recomandările AAP cu riscul de deformare a capului și gâtului la sugarul care doarme pe spate?
Pentru aceasta vă invităm să urmăriți filmul realizat de colegii noștri dr. Alexandru Thiery, ortoped pediatru și Răzvan Dumitrică, kinetoterapeut.