Piciorul varus equin (en.: clubfoot, fr.: pied bot), prescurtat în continuare PVE, este una dintre cele mai frecvente diformități congenitale (cca. 1/1000 de nou-născuți); multe cazuri sunt asociate cu diverse boli neuromusculare, anomalii cromozomiale, sindroame genetice și foarte rar cu cauze extrinseci. Diformitatea poate fi unilaterală sau bilaterală.

Metoda Ponseti a fost dezvoltată începând cu anul 1948 la Spitalul Universitar din Iowa, SUA. Această metodă constă în manipularea săptămânală a PVE pentru o perioadă de 1-2 minute, urmată de imobilizare gipsată a membrului inferior cu genunchiul la 90 de grade și piciorul în poziție corectată. Corecția se obține în etape succesive, fiind necesare circa 4-6 gipsuri până la obținerea rezultatului final. De cele mai multe ori (90% din cazuri) este necesară asocierea unei proceduri chirurgicale minime, numită tenotomie percutană de tendon ahilean, care se face cu anestezie locală.

Tratamentul trebuie început la scurt timp după naștere, pentru a profita de elasticitatea țesuturilor la vârstă mică. Aceasta nu înseamnă că vom începe tratamentul imediat ce copilul a fost externat din maternitate, ci după 2-3 săptămâni, lăsând timp familiei să se obișnuiască cu prezența nou-născutului și să se poată organiza în vederea tratamentului.

In centrul nostru tratamentul PVE este efectuat de personal specializat, care și-a însușit metoda Ponseti în cadrul cursurilor organizate de “Ponseti International Association”, atât în România cât și în SUA.

Aplicarea aparatului gipsat se face de la baza coapsei până la vârful degetelor de la picior în 2 etape:

1. picior – jumătatea gambei
2. jumătatea gambei – baza coapsei

Procedură: pe piele se aplică un bandaj tubular elastic din material textil (Stulpa), deasupra căruia se aplică prin rulare un strat de vată (Rolta Soft), deasupra căruia se rulează fașa gipsată (Safix plus). Pe parcursul întăririi gipsului ortopedul îl modelează pentru a obține poziția corectată. In final gipsul este decupat deasupra degetelor până la nivelul comisurii interdigitale și este fasonat la baza coapsei. Deasupra aparatului gipsat se aplică un strat de fașă elastică (Peha-haft), având rol de protecție.

Contraindicațiile aplicării aparatului gipsat sunt: copil febril >38,5, orice leziune tegumentară infectată ce necesită tratament, sindroame trombotice (ex.: anomalie Leyden), pacient ce urmează să suporte o intervenție chirurgicală pentru probleme asociate (ex.: cura chirurgicală a mielomeningocelului), prezența concomitentă a unei displazii/luxații de șold ce necesită tratament (gips sau ham).

În cazul în care factorii ce contraindică aplicarea gipsului apar pe parcursul tratamentului, acesta se va întrerupe până la rezolvarea problemei și se va relua după o nouă evaluare a pacientului.

Enumerarea contraindicațiilor nu este exhaustivă; familia trebuie să informeze medicul curant asupra oricărei probleme de sănătate asociată, atât în ceea ce privește copilul cât și pe părinții acestuia.

Îngrijirea copilului la domiciliu

1. Verificați circulația sângelui la nivelul piciorului la fiecare oră în primele 6 ore, apoi de 4 ori pe zi. Apăsați cu blândețe degetele piciorului imobilizat în gips și urmăriți restabilirea fluxului sangvin. La apăsare degetele se vor albi și apoi vor reveni rapid la culoarea roz dacă totul este în regulă. În cazul în care degetele sunt violacee și reci se poate ca gipsul să fie prea strâns; în acest caz gipsul trebuie înlăturat de urgență – luați legătura imediat cu noi pentru a schimba gipsul! In cazul în care nu ne puteți contacta imediat mergeți la cea mai apropiată cameră de gardă de ortopedie pentru a scoate gipsul.
2. Urmăriți raportul dintre vârfurile degetelor și marginea gipsului; în cazul în care vi se pare că degetele dispar în interiorul gipsului înseamnă că gipsul alunecă pe picior, acest lucru putând provoca leziuni cutanate sau și mai rău, poate bloca retropiciorul în equin. De aceea este obligatoriu să luați imediat legătura cu noi, pentru a schimba gipsul! In cazul în care nu ne puteți contacta imediat mergeți la cea mai apropiată cameră de gardă de ortopedie pentru a scoate gipsul.
3. Păstrați gipsul curat și uscat! Pentru baia zilnică, înveliți gipsul cu o pungă de plastic pe care o fixați etanș la baza coapsei cu leucoplast. În cazul în care gipsul se murdărește vă sfătuim să tăiați fașa Peha-haft de acoperire și s-o înlocuiți cu una curată.
4. Poziționați copilul pe spate, cu piciorul imobilizat înălțat pe o pernă mică; această poziție favorizează circulația sângelui și previne escarele la nivelul călcâiului.
5. Schimbați des scutecul copilului, evitând astfel murdărirea gipsului; sunt recomandate scutecele de unică folosință.

Semne de alarmă – luați imediat legătura cu noi!

• Orice miros sau scurgere fetidă din interiorul gipsului
• Orice roșeață, rană sau iritație a pielii la capetele gipsului
• Proasta circulație la nivelul degetelor (vezi mai sus la punctul 1)
• Alunecarea gipsului (vezi mai sus la punctul 2)
• Febră >38,5, fără cauză evidentă (viroză, răceală, etc.)

Îndepărtarea aparatului gipsat

Fiecare gips va fi menținut pentru o perioadă de 5-14 zile, în funcție de vârsta pacientului.

Gipsul va fi îndepărtat cu o freză electrică specială; preferăm utilizarea acestei freze pentru că elimină aproape în totalitate orice risc de leziune tegumentară pe parcursul îndepărtării gipsului. Freza este în așa fel construită încât nu poate tăia materialul moale (ciorap+vată) care îmbracă piciorul, acesta protejând tegumentul de eventuale leziuni. Singurul disconfort este reprezentat de zgomot, dar sugarii ignoră de cele mai multe ori acest lucru.

Aici puteți găsi un ghid foarte util referitor la tratamentul piciorului varus equin, tradus în limba română: https://bit.ly/34BhaL7

Katharina Schroth, născută la Dresda în 1894, a suferit o formă medie de scolioză care a fost ințial tratată cu un corset de oțel. Katharina a încercat să găsească o metodă de tratament funcțional, care să-i amelioreze calitatea vieții. Inspirată de modul în care se umflă un balon, ea a încercat să-și corecteze propria deformare încercând să respire controlat, introducând mai mult aer în zonele concave ale toracelui stând în fața unei oglinzi. În felul acesta a realizat că o corecție tridimensională a deformării poate fi obținută doar printr-un set de exerciții corectoare concepute să susțină și să corecteze postura și în același timp să modifice percepția posturală a unui pacient cu scolioză.

Astăzi, principiile corecției tridimensionale active, respirației corectoare și corecția percepției posturale creează fundamentul a ceea ce numim metoda Schroth de corecție a scoliozei.
Dintre toate metodele de tratament nechirurgical al scoliozei, metoda Schroth se sprijină pe cele mai multe și solide studii medicale bazate pe dovezi, majoritatea dintre acestea fiind publicate după anul 2000.

Ce se întâmplă în clinică

După evaluarea unui terapeut Schroth ce va avea loc la prima întâlnire urmează prima etapă de învățare în care vă vom prezenta informații despre modelul de curbură individuală și abaterile anatomice. Altfel spus, vă vom învăța să vă evaluați și să înțelegeți propria scolioză. Tot acum se va stabili și programul de exerciții individualizate.

În următoarea fază de pregătire se vor consolida exercițiile stabilite și exercițiile pentru postură, astfel încât să fie suficient de accesibile în viața de zi cu zi, chiar și in situatiile stresante. După ce terapeuții noștri se vor asigura că toate cunoștințele sunt consolidate, exercițiile specifice vor fi începute și la domiciliu.

Programul nostru de terapie se realizează exclusiv individual, în programe intensive de 2 sau 3 săptămâni, urmate apoi de 2-3 ședințe de terapie pe săptămână, pe toată perioada de evolutivitate a scoliozei. În zilele în care nu are programare la clinică, pacientul va efectua exercițiile la domiciliu.

Sălile Schroth dispun de o amenajare specială, cu oglinzile, spalierele și celelalte obiecte necesare dispuse astfel încât pacientul să aibă tot timpul control vizual asupra propriului corp.

Terapeuții noștri vă pot învăța cum să amenajați pentru copilul dumneavoastră un „spațiu Schroth” la domiciliu, chiar și în condițiile unui apartament mai mic.

În burtica mamei copilul pare a sta foarte confortabil: e la căldură, protejat de lichidul amniotic, poate să dea din mâini și din picioare și să facă toate năzdrăvăniile care-i trec prin cap. Și totuși nu e chiar așa. Pe măsură ce vârsta sarcinii crește, copilul are din ce în ce mai puțin spațiu de manevră; de aceea, în luna a șaptea copilul se dă peste cap (în termeni obstetricali face culbuta), astfel încât partea cea mai voluminoasă a copilului – bazinul – să ajungă în partea cea mai spațioasă a uterului matern. În acest mod capul ajunge în pelvisul mamei, fiind supus câteodată unei presiuni asimetrice, care determină deformarea craniului și poziția asimetrică a gâtului.
Aceste deformări se pot observa imediat după naștere, dar de cele mai multe ori sunt foarte ușoare și nu sunt diagnosticate decât de un “ochi antrenat”. Chiar dacă deformarea este minimă, aceasta se poate accentua vizibil pe parcursul primelor luni de viață, datorită posturării nou-născutului pe spate. S-a observat o diferență mare între sugarii culcați pe spate și cei culcați pe burtă, cei din urmă având mult mai rar deformări ale capului și gâtului.
Și atunci de ce sfătuim părinții să-și postureze nou-născutul pe spate în timpul somnului? Pentru a evita o problemă foarte serioasă și anume sindromul morții subite la sugar, adică sugari care se sufocă și mor în timpul somnului dacă sunt posturați pe burtă. Legătura între moartea subită a sugarului și somnul pe burtă a fost făcută undeva la începutul anilor 1990. În 1992, Academia Americană de Pediatrie (AAP) a inițiat un program de informare numit “back to sleep”, având drept scop educarea părinților pentru culcarea sugarilor pe spate. În urma acestui program, s-a observat o scădere cu 53% a morții subite la sugar.
Bun, cum facem atunci să împăcăm recomandările AAP cu riscul de deformare a capului și gâtului la sugarul care doarme pe spate?
Pentru aceasta vă invităm să urmăriți filmul realizat de colegii noștri dr. Alexandru Thiery, ortoped pediatru și Răzvan Dumitrică, kinetoterapeut.

Piciorul varus equin congenital (în engleză clubfoot) este o deformare rigidă a piciorului, care apare începând cu trimestrul II de sarcină și poate fi diagnosticată ecografic prenatal în general din săptămâna 20-22 de sarcină. La naștere piciorul este întors spre interior, arată ca o crosă (de aici și denumirea în engleză) și nu poate fi corectat prin manipulare, fiind relativ rigid. 

Tratamentul actual este tratamentul Ponseti, considerat “gold standard” peste tot în lume și care constă în câteva gipsuri, în general 4 sau 5, cu durata de o săptămână, urmate de o mică intervenție chirurgicală cu anestezie locală, numită tenotomie percutană de tendon ahilean. După tenotomie sunt necesare încă 3 săptămâni de imobilizare gipsată și apoi se recomandă purtarea unei orteze pe parcursul somnului, până la vârsta de 4 ani. Rata de succes a tratamentului este de 96-100%, cu o recidivă de 10-15%, care poate fi mult mai mare în cazul în care copilul nu poartă orteza.
Pe vremuri se considera că tratamentul piciorului varus equin este o urgență. Datele actuale ne spun că tratamentul poate fi început și cu o întârziere de câteva luni, fără a periclita rezultatul final. Totuși, nu credem că este bine ca tratamentul să fie amânat peste vârsta de 3-4 luni fără motive medicale întemeiate.
De aceea, chiar dacă nou-născutul dumneavoastră are picior varus equin, vă sfătuim să #StatiAcasa și ne vom întâlni peste câteva săptămâni pentru a rezolva problema bebelușului. 
Această recomandare este făcută și de Ponseti International, organizație ce grupează experți în tratamentul piciorului varus equin din toată lumea.

Aici puteți găsi un ghid foarte util referitor la tratamentul piciorului varus equin, tradus în limba română: https://bit.ly/34BhaL7

Displazia de dezvoltare a șoldului (prescurtat numită displazie de șold) este o afecțiune ortopedică a nou-născutului al cărui șold nu s-a dezvoltat normal în perioada intrauterină. Forma severă a afecțiunii, luxația de șold, se observă imediat după naștere, la examenul clinic făcut de medicul neonatolog; șoldul este instabil la manevre, “sare” din articulație, membrul inferior afectat pare mai scurt ca celălalt. Diagnosticul este confirmat imagistic prin ecografie de șold și tratamentul este început rapid, sub coordonarea unui medic ortoped pediatru.
Există însă și displazii de șold care nu pot fi evidențiate prin examenul clinic – șoldul este stabil, mișcările sunt absolut normale; de aceea putem spune că această afecțiune este o “boală tăcută”. Tocmai datorită acestor cazuri, care scapă examenului clinic, este necesară ecografia de șold ca screening al displaziei.
Ecografia de șold se face în prima lună de viață, iar dacă șoldul prezintă modificări, nou-născutul este trimis către un ortoped pediatru pentru a stabili conduita terapeutică.
În această boală cuvântul de ordine este tratament precoce. De ce precoce? Pentru că un tratament început cât mai devreme, în primele săptămâni de viață, are mari șanse de succes, și mai mult decât atât, este un tratament ne-chirurgical.
Tratamentul constă în posturarea copilului într-un ham de tip Pavlik (noi preferăm varianta Graf-Mittelmeier) până când șoldul se dezvoltă normal, în general 6-12 săptămâni, evoluția fiind urmărită ecografic. În unele cazuri poate fi necesară imobilizarea în gips. În cazurile diagnosticate tardiv sau în luxațiile de șold din unele boli rare (artrogripoză, mielomeningocel) tratamentul este chirurgical.
De aceea, chiar dacă #StamAcasa, tratamentul displaziei de șold nu suferă amânare. În cazul în care medicul neonatolog observă vreo problemă la examinarea șoldului, nu stați pe gânduri și respectați recomandările acestuia, fie că se referă la o ecografie de șold, fie la o programare la ortopedie pediatrică. Diagnosticul și tratamentul precoce fac diferența în displazia de șold!

Cu toată epidemia de coronavirus, copiii continuă să se nască, iar unii dintre nou-născuți, din fericire foarte puțini, pot avea diverse probleme ortopedice. Probleme care reprezinta un stres suplimentar pentru familie, mai ales în condițiile de față, în care accesul la servicii medicale este limitat. 

Unele dintre acestea presupun diagnostic si tratament relativ urgent, altele pot fi amânate câteva săptămâni. Există trei categorii principale, enumerate în ordinea urgenței”: displazia de șold, piciorul varus equin și deformările posturale ale nou-născutului.
Displazia de șold trebuie diagnosticată și tratată precoce, ideal în primele câteva săptămâni de viață.
Tratamentul piciorului varus equin poate fi amânat câteva săptămâni (ideal ar fi să nu se depășească vârsta de 3 luni), existând și recomandarea organizației Ponseti International de a nu se începe tratamentul în acest context epidemic SARS-COV2. (https://www.facebook.com/PonsetiInternationalAssociation)
Tratamentul deformărilor posturale ale nou-născutului poate fi amânat o perioadă mai lungă de timp, fără consecințe nefavorabile din punct de vedere ortopedic. Unele deformări pot fi tratate și de către părinți, sub supravegherea de la distanță a unui fizioterapeut.